Preot Iosif Trifa

Fricoșii

Ca o oaie fără de glas

Căutați la păsările cerului

Adânciri în  Evanghelia Mântuitorului

Sodoma și Gomora

Povestiri religioase

Traian Dorz

Scumpele noastre surori

Eliza Pușcașu

Dana Miloș

Psalmistul Golgotei

Editura Oastea Domnului

Să cântăm Domnului vol. 1 - Carte de cântări a Oastei Domnului

Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Hristos - Mărturia mea

Locurile noastre sfinte

Cugetări nemuritoare - 1

Cugetări nemuritoare - 3

Cugetări nemuritoare - 2

Biblia versificată

Puține sunt Mișcările duhovnicești pe care Dumnezeu le ridică din când în când în mijlocul popoarelor care să aibă o moștenire atât de bogată, curată și mereu primenitoare, cum este cea a Oastei Domnului. Pe lângă cuvântul propovăduit de la suflet la suflet, în întâlnirile frățești sau în adunările din sânul unor comunități care atunci aflau sau se intersectau cu misiunea Oastei, școala Duhului Sfânt a lăsat opere neprețuite, din generație în generație, porți de scăpare către Împărăție.

Iar dacă Lucrarea Oastei Domnului a rezistat în ciuda tuturor vitregiilor și oamenilor vremurilor, aceasta se datorează, dincolo de jertfa de sânge, și comorii tezaurizate a cuvântului scris, instanță permanentă de verificare a statorniciei și credincioșiei, în duhul și limpezimea înaintașilor. Oastea Domnului nu și-ar fi atins devenirile fără cărțile Părintelui Iosif Trifa. Așa cum sensibilitatea românească nu și-ar fi reconvertit niciodată sensurile ei ultime fără poezia fratelui Traian Dorz. Sau cum rugăciunea noastră ar fi fost cu certitudine mult mai săracă fără păstrarea modelului de aplecare către Cer, în cuvinte și tăceri, a fratelui Ioan Marini. Foile, periodicile, cărțile Oastei Domnului, atât în vreme de prielnică misiune, cât mai ales în cele de cumplită prigoană, au fost cele care au resemnificat în noi și în cei de dinaintea noastră adevăratele jaloane care ne-au călăuzit către Înviere. Pentru că Lucrarea Oastei nu a lăsat doar cuvinte scrise. Cât o moștenire de responsabilitate pentru sacrificiul, eforturile și jertfa celor care s-au mutat în icoane de dor și chemare la credincioșie. În publicistica religioasă românească nu a mai existat un ziar cu asemenea avânt, tiraj și impact cum le-a avut, de pildă, „Lumina satelor”. Și aceasta o spun contemporanii Părintelui Iosif. Niciun poet religios din spațiul Neamului nostru (și nu numai) nu a reușit să lase o operă atât de complexă și impresionantă inclusiv ca volum de muncă și creație, cum e cazul fratelui Traian. Și nicio altă Mișcare nu cred că a reușit, cu resurse proprii, din acel bănuț agonisit din sudoarea muncii fiecăruia dintre frații truditori, să răspândească, necontenit, de un secol încoace, opera înaintașilor.

Volumul 7 din „Strângeți fărâmiturile” la conștientizarea în lucru a aceastei moșteniri face apel. La implicarea noastră în a duce mai departe munca și jertfa lor. Ei au făcut totul pentru a lăsa un tezaur unic, inegalabil. Unii dintre ei au plătit cu viața sau cu ani de suferință pentru a-și păstra verticalitatea, duhul curat al înaintașilor, slova care dă viață și duce mai departe cuvântul. Alții s-au mutat de curând într-ale răsplătirii veșnice. Iar pe câțiva dintre ei îi mai avem încă între noi, mărturie a lucrării lui Dumnezeu în prezentul căruia îi suntem contemporani. Nouă nu ne rămâne decât să culegem roadele muncii lor. Și puțină voință să le urmăm felul de viețuire și povățuire.
Veți întâlni în paginile acestui volum stâlpi de foc ai Lucrării. Veți rememora poate stări de har la care ați fost părtași în diferite vremuri și vă veți aminti cuvinte memorabile ale părinților sau fraților rostite în acele contexte. Sunt vorbiri ale fraților izvorâte din suflete alese, potrivite atunci și, mai cu seamă, acum. Și sensuri pe care le veți descoperi într-o cu totul altă perspectivă, exact pentru încercarea care pare că vă îngenunchează. O familie care nu își prețuiește pe cei de dinaintea lor, e o comunitate fără viață. Pe când cei care trăiesc în armonia lanțului acestuia de predanie a moștenirii primite din generație în generație, sunt mai puternici decât orice fortăreață. Și nimeni, niciodată, nu va putea distruge o astfel de părtășie.

Oastea Domnului a arătat lumii că are această forță. Și o face necontenit, de peste un secol de mărturie. Iar dacă e să numim doar câteva repere ale acestui parcurs excepțional, ele s-ar putea constitui și din catapeteasma de har care este acest volum, prin autorii săi: Traian Dorz, Moise Velescu, Aurică Andronic, Costică Iacobuță, Ștefanache Pincu, Costică Pânzariu, Toma Ciurlică, David Bălăuță, Elisei Roncea, Visarion Țuțu, Costică Mitroi, Cornel Silaghi, Vasile Gloambeș, Ghiță Precupescu, Mihai Lișman, Ioan Opriș, Pr. Gheorghe Dimitriu, Mircea Andronic, Mitică Gîrneață, Mircea Ciobanu, Ioane Tiriteu, Nicolae Apetrei, Simion Gheorghiță, Viorel Capriș, Ioan David, Ștefan Ciurlică, Leon Andronic, Vasilică Pricaz, Toader Slavu, Titus Neculce, Pr. Gheorghe Șanta, Pr. Iosif Ungur, Gheorghe Cojocaru, Ghiță Vițega, Costel Balan, Petrică Stanciu, Ilie Croitoru.

Lor li se adaugă alte suflete binecuvântate. Și alte cuvinte de preț. Pe care nădăjduim să reușim să le trimitem și pe mai departe fronturilor. Poate că cea mai frumoasă caracteristică a acestui volum e că, în pofida vremurilor și stilurilor diferite de rostire, se citește ca un tot unitar. Ca o rugăciune comună de mulțumire Rostuitorului și Biruitorului Hristos.

Mulțumim tuturor celor care s-au ostenit ca aceste pagini mărturisitoare să se alăture celorlalte. Pentru ca fericiții noștri înaintași să se regăsească în același duh și în aceeași putere de Sus a propovăduirii și în modul acesta.
 
Editura

Strângeţi fărâmiturile vol. 7

Gheorghe Precupescu

Mi-e dor teribil de Fratele Ghiță Precupescu. Profesorul meu de „Oastea Domnului”. Admirabil în pedagogie și mărturie. Indiscutabil un bun cunoscător al limbii române și un creator de dependență de lectură. Cine își aduce aminte de biblioteca sa de la Bacău, transferată apoi la Sibiu, știe ce spun. Când am fost adăpostit sub aripa ei de file de lumină, am uitat de somn. Și am înțeles, a câta oară, ce bun profesor mi-este Fratele-Bunic Ghiță Precupescu.

Ne-am întrecut în traduceri din limba franceză și mă recunosc și acum învins de remarcabila lui atenție acordată amănuntului lingvistic. Am petrecut sute de ore călătorind, privind, admirând, plângând, uitând și tăcând. Da, da, noi vorbăreții știam o tăcere prin care comunicam inimilor noastre deplină înțelegere. Pe culmile de lângă Săsciorii lui dragi, atârnați cu picioarele în gol pe malul unei văi, mușcând din merele dulci ale verii aceleia, mi-a mărturisit că dacă pleacă fără un volum de poezie publicat se simte vinovat. Mulțumesc fraților că au ridicat de pe inima lui ca un răsărit de zi culpa aceasta strângându-i poeziile într-un volum cât un căuș de aripă de înger.

Sunt în volum cuprinse patruzeci de abside ale marii catedrale a rezistenței naționale anti-comuniste. Sunt patruzeci de ferestre prin care sufletul lui minunat a reușit evadarea spre Cer. Când am ajuns să filmez la Gherla, într-o serie de emisiuni din seria Bucuria Credinței de la TVR, am privit mai atent spre celule, spre locurile despre care îmi povestise el, Fratele-Profesor. Iar între firele de iarbă ale cimitirului lângă care se ridică Mănăstirea Memorială de la Gherla am înțeles lecția lui pentru mine. Mereu îmi spunea că-i era greu că supraviețuise. Că iertase pentru a uita i se părea extrem de firesc. Deși prin anii 1993-2000, însoțindu-l prin Țară, l-am surprins că încă privea în urmă. Nu cu teamă. Doar cu atenție. Cred că poeziile acestea - decupate din Iisus Biruitorul și Străjerul Ortodox - unde m-a încurajat să scriu dintâi - sunt punctele lui de aducere aminte dintr-un trecut al său despre care chiar știm prea puțin. Mult prea puțin.

Ne depănam poezii la mormântul Fratelui Traian, Poetul prin excelență al „Oastei Domnului”, acolo în Livada unită cu cerul, în așteptarea Liturghiei din zori. Țin minte câtă eleganță cuprindeau versurile și mă uimeam mereu de nostalgia după Cruce a Fratelui-Profesor. La un timp, lângă noi s-a adăugat Fratele Moise și îndată sora Florica. Se îngâna noaptea cu ziua și deja un soi de rouă ne adumbrea ochii. Dimineața aceea, a rostirii poeziilor sale între ale Fratelui Traian - rostite cu tonul său inconfundabil de Fratele Moise -, rămân în sufletul meu ca una dintre cele mai minunate întâlniri cu Cerul jertfirii ostășești din viața mea. Ca și drumul dintr-o dimineață devreme, prea devreme pentru a mai fi cineva în Cimitirul Dumbrăvii, spre Mormântul Părintelui Iosif, Profetul cel Bun și Drept, alături de Fratele-Profesor, lăsându-ne urmele în albul imaculat al ninsorii care căzuse peste noapte. Versurile sale acum despre acele umble imaculate peste un văzduh de memorie, imaculat, îmi aduc aminte.

Minunatul Părinte Grigorie, înger păzitor al Memorialului de la Gherla, vecin Cărămidăriei, locul altor suferințe, mi-a povestit cum copiii care merg acolo la Liturghie, când Părinții slujesc în iarba dintre cimitirul „unguresc” și cel al martirilor, într-o filigorie ca un volum de versuri, se joacă aprig prin iarbă. Și când trec de micul, inobservabilul gard ce delimitează altarul celor de sub pământ de călcătura noastră, se descalță - fără să le fi spus cineva - și aleargă bucuroși și râzând prin iarba lor, a celor căzuți, ca să ne înalțe. Mi se pare mai mult decât un act simbolic. E un semn de realism de viață. Cu adevărat impresionant. Prin firele de iarbă izvorâte din lutul lor Bunicii din pământul-cer al Gherlei, bucură copiii. Lor le-a dus dorul Fratele Ghiță Precupescu. Lor și tuturor celor care au împărțit cu el turtoiul durerii. Volumul acesta de versuri este ca un mers desculț prin valea înflorită în credință din memoria unui Om ca un Fir de iarbă de cernut de Lumină!

Mulțumesc din inimă fraților ce i-au strâns puținul scris în numele multului semănat în inima mea! Iar lui, Fratelui-Profesor, aducere aminte cu fir de tămâie și înflorire de busuioc de leac uitării.
 
 
Părintele Constantin Necula
 
 
Sibiu, 15 ianuarie 2025,
Ziua Poetului Mihai Eminescu

Nu ne-ai spus cât de tare te-au durut
Bătăile și lanțurile tale.
Cum mâinile legate cu sârma înghimpată
Nu te-au făcut să te desprinzi de Cruce.
Bucură-te azi, cu cei din Neam și Oaste,
După care mereu tu ți-ai dorit în Cer
Ca sufletul tău minunat să urce!

Noi, cei din Gherla

Costel Rotaru

Mărturii, întâmplări, curiozități și istorioare cu morală duhovnicească

Nu sunt un iscusit în a scrie lucruri mari, pentru oameni mari; de aceea, mai degrabă, aș îndrăzni să spun că încerc, prin cuvintele mele simple, să-mi exprim ceea ce simte sufletul meu și anume dorința de a-L duce pe Domnul Hristos în inimile cititorilor de rând și de a-i atrage spre Crucea Golgotei. De aceea, prin tot ce-am scris în această carte, L-am rugat pe Domnul să vorbească El pe-nțelesul tuturor. Însă acolo unde au fost necesare cuvinte de mustrare, în primul rând, sunt pentru mine… Deci, „Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră! Și să nu disprețuiești certarea Celui Atotputernic” (Iov 5, 17).

Felul cum am gândit fiecare material în parte a fost acela de a fi pe-nțelesul tuturor, în mod deosebit a acelora care nu sunt din interiorul Oastei Domnului, putând astfel să fie accesibilă cartea în toate mediile sociale, fiind ușor de asimilat, începând de la copii și până la cei mai în vârstă. 

Cartea cuprinde 384 de pagini, unde se încadrează și foarte multe imagini care ajută la înțelegerea a ceea ce vrea să exprime fiecare text în parte.

Mă rog Domnului ca El să lucreze la inimile tuturor cititorilor acestei cărți și să întoarcă suflete pe calea mântuirii…

Slăvit să fie Domnul pentru toate!

Costel Rotaru

Învață de la toate!

Dragi părinți de mici ostaşi,

Avem datoria sfântă de a cunoaște noi înșine și de a face cunoscută şi copiilor noştri istoria acestei Lucrări binecuvântate și viața sfinților noştri înaintaşi.

Aceasta trebuie să o facem încă din fragedă copilărie, înainte ca în inima lor să aibă timp să se înfiripe o urmă de admiraţie pentru alt fel de modele. Având credința că Domnul va binecuvânta efortul nostru şi nădejdea că, indiferent unde vor duce drumurile de mai târziu ale copilașilor noştri, ei se vor întoarce întotdeauna la aceste modele adânc întipărite în inima şi mintea lor din pruncie.

Am conceput această carte ilustrată pentru copii din dorința de a te ajuta să le povesteşti copiilor preşcolari despre marii oameni care ne-au fost înaintaşi şi de a-i ajuta pe ei să înțeleagă ce preț mare are Lucrarea aceasta sfântă. Am folosit ca bibliografie „Istoria unei Jertfe" volumul 1, de fratele Traian Dorz, şi „Profetul vremurilor noastre", de fratele Moise Velescu, încercând să reproducem în imagini cât s-a putut de fidel istorisirile şi detaliile oferite în aceste cărți. Iar textul este adaptat pentru a fi succint şi uşor de înțeles pentru copii mai mici.

Ne rugăm Domnului ca micii noştri ostaşi să îşi asume cât mai devreme această identitate şi să fie găsiți vrednici luptători.
Slăvit să fie Domnul!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Om trimis de Dumnezeu

Corabia lui Noe

E răsunetul glasului tău care, lovindu-se de dealul celălalt, ți se întoarce înapoi aşa cum l-ai spus tu. Acolo nu-i nici un copil, ci acesta se cheamă ecoul şi îți răspunde cum vorbeşti tu. Şi să ştii că tot aşa ar fi şi dacă în dealul celălalt ar fi chiar un copil adevărat. Cum îi vei vorbi tu, aşa îți va răspunde şi el. Dacă tu eşti un copil credincios şi asculți pe Domnul Iisus, Care ne învaţă să răspundem oricui numai frumos, chiar dacă acela ne-ar vorbi urât, atunci ai vedea că şi acela ori ar schimba vorba frumos, ori ar tăcea, ori s-ar duce. Focul nu arde fără doi cărbuni, iar cearta nu se poate fără doi nebuni.

Copilul din dealul celălalt

Să creștem în Domnul

Să cântăm Domnului. Carte de cântări a Oastei Domnului vol. 1

«CÂNTAŢI DOMNULUI!...>>

Cântați Domnului tot pământul!" (Ps 951) Cântați Domnului cântare nouă!" (Ps 951)

Cântați Dumnezeului nostru, cântați?" (Ps 46, 6) Toată suflarea să laude pe Domnull" (Ps150, 6)

Scripturile spun ca lumea cea cerească răsună neîncetat de cântările cetelor ingereşti. Şi iată, am văzut pe biruitorii fiarei... cântau cântarea Mielului şi ziceau Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice" (Apoc 15, 3).Şi am auzit un glas din car... era ca al celor ce cântă cu alăuta şi cântau din alăutele lor (Apoc 14, 21 După aceea, m-am uitat şi, iată, am văzut gloată multă din toate neamurile, și semințiile, şi noroadele, şi limbile, stând înaintea Mielului, cu finici în mâinile for și strigau cu glas mare, zicând: Mântuirea este a Dumnezeului nostru şi a Mielului" (Apoc 7, 9-10)

Cântările de slavă lui Dumnezeu ar trebui să răsune neîncetat în lumea aceasta. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt ne-au învrednicit şi ne învrednicesc pe noi, păcătoşii, cu atâtea daruri şi binecuvântări, încât, oriunde ne-am întâlni doua sau frei suflete, ar trebui să cântăm cântare de slavă şi multumită lui Dumnezeu. Pământul impreună cu cerul ar trebui să laude neîncetat pe Domnul şi să-I cânte Lui (Ps 65, 1). Cântârile noastre ar trebui să se împreune neîncetat cu cântările cerului. Îndemnul psalmistului David: Cântați Dumnezeului nostru, cântați!-ar trebui să fie veşnic pe buzele noastre. De şapte ori în zi ar trebui să cântăm Domnului, căci cu mărire S-a preamărit (Exod 15, 21).

Aşa erau creştinii cel dintai. Ei petreceau în cantari duhovniceşti ascultând porunca Apostolului Pavel Nu beți vin, întru care este desfranare, ci vă umpleți de Duh Sfant, vorbind între voi în psalmi, laude şi cântări duhovniceşti (Ef 5, 18-19) Invatati-vă şi sfătuiti-va uni pe alţi cu psalmi, cu cân- tari de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu multumire in inimile voastre!" (Col 3, 16).

Cantarea religioasă era la inceput pe buzele tuturor. Facea parte din

viața creştină Era o lipsà a sufletelor, pentru ca oamenii erau plini de Duh

Sfant. Erau cu adevărat copiii lui Dumnezeu.

Slăvit să fie Numele Domnului nostru Iisus Hristos, Care, în dragostea şi în înţelepciunea Sa, a chemat încă de la început printre primele suflete luptătoare în Oastea Sa şi sufletele multor surori care apoi au devenit nişte vrednice şi devotate lucrătoare pentru Domnul Iisus şi Evanghelia Lui.

De-a lungul anilor în care Părintele Iosif a redactat foile şi cărţile Oastei, el a însemnat cu litere nemuritoare numele multor surori de-ale noastre şi multe fapte de vitejie duhovnicească a lor în slujba şi spre slava Domnului. Pe multe dintre aceste surori care au făcut şi ele lucruri neobişnuite pentru Domnul, părintele nostru şi profetul Domnului le-a publicat cu fotografiile lor în foaie. Am dori să amintim în aceste pagini, ca şi în cele câteva care vor urma, numele şi faptele unora dintre acestea, ca să fie şi aceasta o mărturie că şi surorile noastre de astăzi şi din viitor ca şi cele din trecut au nu numai locul şi chemarea, dar şi datoria de a căuta şi de a găsi mijloace şi stări în care să ajute şi ele cu tot ce pot la înaintarea Evangheliei şi mântuirea semenilor lor.

De-a lungul Bibliei şi a istoriei sunt însemnate nume nemuritoare de femei puse în slujba Domnului şi de fapte strălucite pe care le-a făcut dragostea şi râvna acelor sfinte femei pentru Dumnezeu şi pentru trimişii Lui.

Ce minunate sunt faptele şi pildele sfintelor femei despre care spune Evanghelia nişte cuvinte atât de fericite şi eterne! Printre ele străluceşte cu o veşnică întâietate Sfânta Fecioară Maria, Maica dulce a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre ea sunt scrise în Sfânta Evanghelie cuvinte care nu s-au mai spus despre nici un alt suflet sfânt din lumea aceasta. Ei i s-a închinat arhanghelul lui Dumnezeu când i s-a adus vestea cea unică şi veşnică a mântuirii neamului omenesc. Spre cinstea ei au cântat oştile îngereşti în noaptea Naşterii Fiului ei şi al lui Dumnezeu. De grija şi paza ei s-au ocupat îngerii şi toţi proorocii au vorbit cu teamă şi cu admiraţie sfântă despre ea ca despre o mare şi sfântă taină cerească.

Apoi, o dată cu ea şi împreună cu ea, câte alte nume de minunate surori sfinte sunt pomenite în Sfintele Scripturi că au fost nişte ajutoare de mare preţ pentru slujba Domnului Iisus şi pentru Fiinţa Sa pământească!

Traian Dorz

O carte tipărită cu slove vechi (chirilice) a umblat odinioară între creştinii noştri. Era intitulată Oglinda inimii omului celui dinlăuntru. Era o traducere din slavoneşte, făcută de un călugăr cu numele Macarie. Călugărul Macarie spunea că Oglinda aceasta ar fi scrisă de un călugăr rus. Adevărul însă este că această carte a fost scrisă în Franţa de un anume I. Gossner, în spiritul Bisericii Romano-catolice, înainte de anul 1820. Traducerea slavonească n-a făcut decât unele mici schimbări.

Cartea de faţă nu e o traducere a cărţii franceze, nici o tipărire din nou a traducerilor ei. Eu am prelucrat această carte şi am prefăcut-o cu totul din nou, punând în ea prisosul meu sufletesc. Mai mult de jumătate din ea are un mers diferit de cum e cartea franceză şi traducerile ei. Aşa cum se prezintă Oglinda aceasta, este o carte cu totul nouă şi originală.

Despre folosul şi plăcerea cu care se citeşte această carte mărturiseşte şi faptul că, în decurs de câţiva ani, s-a tipărit în 35 de mii de exemplare.

Domnul să binecuvânteze cu dar de mântuire sufletească pe cei care o vor citi şi pe cei care o vor răspândi, căutând să pescuiască cu ea suflete din adâncul fărădelegilor.

Sibiu, la 1 mai 1936
Preot IOSIF TRIFA,
redactorul foii «Isus Biruitorul» 

- Prefaţă -

Prestigioasa editură «Oastea Domnului» din Sibiu, cunoscută deja prin lucrările de excepţie pe care le editează, ne oferă bucuria duhovnicească de a ne dărui acum una din lucrările de spiritualitate cu mare trecere în rândul credincioşilor şi anume: «Oglinda inimii omului».

Este o lucrare ce apare acum în a V-a ediţie, ultimele două fiind scoase după 1990, lucru ce dove­deşte faptul că ea a fost foarte bine primită de către cititori, mai ales în aceste vremuri pe care le trăim.

Dintotdeauna, cărţile de popularizare a credinţei în rândul maselor au fost apreciate şi citite cu spor de către credincioşii dornici de a cunoaşte şi de a pătrunde tainele credinţei creştine şi, mai ales, de a le pune în practică zi de zi.

Ele au avut rolul de a le face accesibile credincioşilor adevărurile revelate, de a-i îndemna la o trăire autentică a lor în duhul Evangheliei lui Hristos şi de a le da posibilitatea de a transmite şi altora ceea ce şi ei au descoperit ca bunuri de mult preţ pentru viaţa lor duhovnicească.

Între aceste două lucrări se înscrie şi cea de faţă, «Oglinda inimii omului», care a fost tradusă aproape în toate limbile de circulaţie, fiind citită de credin­cioşi aparţinând diferitelor confesiuni creştine. La succesul ei deosebit a contribuit şi ilustraţia sugestivă ce a avut un efect benefic şi întăritor asupra cititorilor.

În «Cuvântul înainte» al Părintelui Iosif Trifa, scris la ediţia din 1936, se arată că ea nu este o traducere propriu-zisă după ediţia franceză în vogă a­tunci, ci este o prelucrare a ei în care el a pus ceva din sufletul său şi anume dragostea faţă de Hristos şi faţă de mântuirea sufletească a semenilor săi.

Cu siguranţă că şi această nouă ediţie va aduce un balsam binefăcător în sufletele şi în inimile cele însetate de Dumnezeu şi mai ales le va înmuia şi le va preface în aşa fel încât în ele să-şi facă sălaş Crucea răscumpărătoare a Domnului, iar cititorul să devină „o făptură nouă” în Hristos Iisus Mântuitorul nostru.

Felicitând pe iniţiatorii acestei lucrări şi binecu­vân­­­tân­du-i pe cei care au ostenit la apariţia ei, cerem harul şi ajutorul lui Dumnezeu asupra tuturor celor care se vor apleca cu dragoste şi cu dorinţă de înnoire sufletească asupra paginilor ei.

 

†  VISARION RĂŞINĂREANU
episcop-vicar

Sibiu, la 1 noiembrie, 2000

Oglinda inimii omului

ilustrată colorat
și redată minunat
ochișorilor micuți,
cei de Dumnezeu plăcuți

*

Mulţumesc lui Dumnezeu,
fiul şi urmaşul meu,
c-am putut în mâini să-ţi pui
acest Sfânt Cuvânt al Lui,
moştenire să-L păstrezi
şi din inimă să-L crezi,
şi cu fapta să-L urmezi,
ca răsplata să i-o vezi;
tot aşa, şi tu să-l laşi
la copii şi la urmaşi,
până vom ajunge Sus,
toţi în slavă cu Iisus,
preamărindu-L nesfârşit
pentru că ne-a mântuit.

Traian Dorz

În cartea Apocalipsa, la capitolul 21, versetul 8, sunt înşirate opt păcate şi opt feluri de păcătoşi despre care Cuvântul lui Dumnezeu spune lămurit că nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, ci „iazul” cel de foc.

„Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoșii, partea lor este în iadul ce arde cu foc şi cu pucioasă, adică „moartea a doua”…

Citind acest verset, eu am rămas mirat de ordinea în care sunt aşezate cele opt feluri de păcătoşi. În fruntea lor stau fricoşii. Cei fricoşi sunt puşi înaintea desfrânaţilor, a necredincioşilor, a vrăjitorilor. Ba chiar şi înaintea ucigaşilor.

Parcă-ți vine să te întrebi: Păi, doar frica nu va fi ea mai mare decât uciderea. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ştie ce spune. În fruntea celor opt păcate de moarte, Cuvântul lui Dumnezeu a pus frica, anume, să ne dăm bine seama de greutatea acestui păcat.

Preot Iosif TRIFA

Oastea Domnului e o Mişcare de renaştere sufletească, e o Mişcare de pătrundere în adâncimile sufleteşti ale omului, pentru a înţărca răul de la izvor şi a porni binele şi îndreptarea tot de la Izvorul puterii şi al îndreptării, Care este Iisus Mântuitorul.

În acest înţeles, cartea de faţă nu e o înşirare de regulamente lungi şi amănunţite despre tot ce trebuie să facă şi să nu facă cei care au intrat şi cei care vor să intre în Oastea Domnului. Spre deosebire de aceasta, noi cu Oastea Domnului punem apăsul pe adâncirea vieţii sufleteşti în Evanghelia Mântuitorului, pe renaşterea cea sufletească la o viaţă nouă cu Domnul, pe creşterea şi întărirea neîncetată în darul lui Dumnezeu, pe dospirea vieţii cu aluatul Evangheliei… Fără de acestea, toate regulamentele şi poruncile sunt „sarcini grele de purtat“ (Luca 11, 46); sunt numai „spălarea pe din afară a blidelor“ (Luca 11, 39); sunt „litera care omoară“, pentru că lipseşte din ea „duhul care face viu“ şi dă omului dar şi putere să iasă din păcate (II Cor. 3, 6).

Oastea Domnului caută să aducă pe păcătoşi la Izvorul îndreptării şi puterii: la Iisus Mântuitorul. În semnul acesta şi-a început lupta Oastea Domnului şi Domnul a binecuvântat Lucrarea Lui.

Pr. Iosif Trifa

Ce este Oastea Domnului

(...) Astfel, în duminica viitoare, când, la ora zece, trebuia să treacă trenul cu fiul lor spre mare, în cireșul din marginea grădinii străluceau, în soarele dimineții, zeci de batiste albe... Pe toate crengile cireșului, de jos până sus, fluturau sărbătoreşte semnele iertării şi dragostei părinteşti pentru primirea fiului pierdut.
Fiului - care se întorcea şi care, de departe, aştepta la geamul deschis, privind să vadă semnul din cireş - nu-i venea să creadă ochilor ceea ce vedea. Cireşul cunoscut, din grădina casei părinților lui, părea cu totul înflorit, acum, în plină iarnă... ca în diminețile de Paşti din copilăria lui fericită.

Ultimele apariții

Recomandările editurii

Cele mai populare